Home    About    
Era de-ajuns - Benone Burtescu

 Era de-ajuns o trâmbiţă să sune
Ca cerul şi pământul la iesle să se-adune.
Era destul un clopot doar să bată
Şi s-ar fi strâns la staul lumea toată...

Dar n-a fost ceas atunci de proclamat mărire,
Ci de săpat fântână de iubire.

Putea un singur înger pământul să lumine
Şi omenirea-ntreagă venea să I se-nchine,
Un singur semn din ceruri făcut către pământ
Şi-ar fi văzut făptura minunea Celui Sfânt...

Dar nu era-mplinire de trâmbiţat splendoare,
Ci clipa unei iesle adânc mântuitoare.

Venea Isus ca serv povara să ne poarte
Şi-n locul fiecărui să Se coboare-n moarte;
Schimbă Isus 'nălţarea pe-a ieslei umilire
Ca să-nvăţăm că slava începe cu smerire.

Căci n-ar fi fost de-ajuns o trâmbiţă să sune
La sărbătoarea vieţii în cer să ne adune
Şi n-ar fi fost destul un clopot doar să bată
Chemarea la vecie atâta de curată.

Ni se cerea o iesle şi nu aveam de fel,
Ne trebuia o cruce şi ne-a purtat-o El.

Rămânem dar spre Domnul o sfânta datorie
Cu inimile noastre întreagă părtăşie
La marea Lui durere spre marea bucurie.
 

Poezia anterioară Poezia următoare
Comentează această poezie! 
  Nume
  Mail (nu va fi publicat)
  Website