Home    About    
Pastila de limbă

23 noiembrie 2014

PRONUNȚIA GREȘITĂ. Scriitorul Radu Paraschivescu vorbește astăzi şi săptămâna viitoare despre o serie de cuvinte pe care, din diverse motive, oamenii le scriu şi le pronunţă greşit. Indiferent dacă e vorba de un substantiv sau de un verb, erorile sunt în general aceleaşi: înlocuirea unei litere (respectiv a unui sunet) cu alta (sau cu altul), omiterea unei litere sau a unui sunet, adăugarea unei litere sau a unui sunet şi, în fine, inversarea a două litere sau sunete.


9 noiembrie 2014

Verbul „A LINȘA”. Confuziile de sens şi folosirea inadecvată a cuvintelor sunt lucruri pe care le întâlneşti în cele mai diverse medii: pe stradă, în mijloacele de transport, în discuţii cu prietenii, în presă, pe plajă, în aeroport, la televizor - de fapt, cam peste tot. Unele sunt atât de gogonate, încât te simţi obligat să le corectezi de îndată ce le auzi, riscând să compromiţi bunele raporturi pe care le ai cu emitentul. Altele însă trec neobservate. Ba chiar ajung să fie folosite frecvent.

Din această categorie face parte un verb pe care destui utilizatori îl întrebuinţează în necunoştinţă de cauză. Este vorba de verbul „a linşa”. Avem de-a face, în acest caz, cu un verb cu lipici la public, un verb care a ajuns să-i placă în egală măsură omului de pe stradă, vedetei şi ziaristului care scrie în presa de cancan. Nu se ştie precis de ce „a linşa” e un verb cu priză la mase, după cum n-am idee din ce motiv cei care-l folosesc nu au grijă să se intereseze ce înseamnă de fapt. Le e suficientă deducţia - corectă, de altfel - că sensul verbului respectiv vizează un act de violenţă fizică.


26 octombrie 2014

Pluralul dă dureri de cap multor străini care vor să învețe limba română. Un englez care, stabilit de câțiva ani în România, și-a exprimat nedumerirea în felul următor: „Cum Dumnezeu formați pluralul substantivului? Am încercat să deduc o regulă doar pentru substantivele din două silabe și patru litere, care încep cu o consoană, dar n-am reușit: fată-fete, ladă-lăzi, bere-beri, bară-bare, tată-tați.”

Străinii nu sunt singurii care au probleme cu pluralele din limba noastră. După cum știți, formele de plural joacă renghiuri și românilor - politicieni și nu numai. „Almanahe”, „succesuri” și „serviciuri” ne vin imediat în minte ca exemple de plurale anapoda, însă asta fiindcă inventatorii lor sunt figuri cunoscute ale scenei politice.


19 octombire 2014

Verbul „A CONSULTA”. Scriitorul Radu Paraschivescu vă propune astăzi o discuție despre un verb folosit necorespunzător în exprimarea curentă. Verbul cu pricina este „a consulta”, despre care dicţionarul îi informează pe cei dispuşi să-l deschidă că înseamnă „a întreba, a cere o părere, un sfat; a lua avizul unei persoane autorizate”.

Aparent, lucrurile ar trebui să fie simple. Din păcate, nu sunt. Mulţi oameni deturnează sensul acestui cuvânt şi fac din el un sinonim al lui „a examina”. E aici o confuzie de planuri care are drept consecinţă o serie de exprimări greşite, aşa cum avem ocazia să vedem aproape de fiecare dată când deschidem ziarul sau televizorul.

Mai mult, în ultima vreme confuzia a început să se insinueze şi în zone pe care le ştiam mai puţin permeabile, cum ar fi emisiunile de radio şi cărţile. E un semnal că lucrurile arată din ce în ce mai rău.


12 octombire 2014

Sensul expresiei „AFARĂ-I VOPSIT GARDUL, ÎNĂUNTRU-I LEOPARDUL”. Scriitorul Radu Paraschivescu discută în această emisiune despre o altă formulare care a deraiat cu timpul şi-a ajuns să fie întrebuinţată necorespunzător. Iat-o: „Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”.

E vorba de o expresie căreia utilizatorii de astăzi i-au conferit o încărcătură ironică, menită să semnaleze, printre altele, decalajul uriaş dintre vorbă şi faptă. Ea s-ar înrudi, din punctul lor de vedere, cu expresia „Una vorbim, alta fumăm” sau cu „A semnaliza stânga şi-a coti la dreapta”. În ambele cazuri, echivalarea e departe de accepţia iniţială.

În ziua de azi, expresia „Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul” măsoară distanţa dintre minciună şi adevăr. Formularea aceasta cu gardul şi leopardul se auzea cu şapte-opt decenii în urmă, când circurile ambulante poposeau în diverse locuri, ridicau cortul şi susţineau spectacole. Pe gardul împrejmuitor al circului erau lipite afişe în care o superbă felină, un leopard, să zicem, trecea printr-un cerc de foc. Iar în faţa cortului un angajat al circului striga: „Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul.” Sensul mesajului era: pe gard vedeţi doar un desen care nu vă spune mare lucru. Dacă vreţi să vedeţi fiara pe viu, „the real thing”, cum s-ar zice, cumpăraţi bilet şi poftiţi înăuntru.


05 octombire 2014

O scăpare întâlnită frecvent, inclusiv la oameni care vorbesc onorabil românește. Nu e cea mai gravă dintre greșeli, dar parcă nici nu s-ar cuveni s-o ocolim. Este vorba despre cuvântul „serviciu”, care nu ar trebui să pună probleme în mod normal, dar care, în vorbirea unora, cade victimă unei mici amputări și se transformă în „servici”.


28 septembrie 2014

PRONUMELE RELATIV-INTEROGATIV „CARE”. Astăzi, Radu Paraschivescu vorbește tot despre pronumele relativ-interogativ „care”. Mai precis, despre incorecta lui folosire în împrejurări şi în situaţii simple. De viaţă, de zi cu zi. Cauza acestei folosiri incorecte trebuie căutată în grabă, în indiferenţă şi - din nou, pentru a câta oară? - în convingerea unora că nu contează cum vorbeşti, câtă vreme celălalt pricepe ce vrei să-i transmiţi.


21 septembrie 2014

Acuzativul cu prepoziție PE CARE. „Sunt mândru de numele meu şi mulţumesc părinţilor pentru numele care mi l-au dat”. A spus-o un ministru al Culturii. „Am apreciat întotdeauna la domnul Pruteanu eforturile care le-a făcut pentru ca limba română să fie vorbită corect”. A spus-o un prim-ministru. „Demersurile care le efectuează România sunt în primul rând diplomatice”. A spus-o un ministru de Externe. Avem de-a face, după cum v-aţi dat seama din exemplele de adineauri, cu una dintre greşelile cele mai răspândite din limba română: renunţarea la prepoziţia „pe” din acuzativul cu prepoziţie „pe care”. Desigur, variantele corecte şi pentru politicieni, şi pentru cântăreţi, şi pentru selecţioneri, şi pentru noi, ceilalţi, sunt: „Sunt mândru de numele meu şi mulţumesc părinţilor pentru numele PE CARE mi l-au dat”. „Am apreciat întotdeauna la domnul Pruteanu eforturile PE CARE le-a făcut pentru ca limba română să fie vorbită corect”. „Demersurile PE CARE le efectuează România sunt în primul rând diplomatice”.


14 septembrie 2014

Dispariția genitivului. Genitivul şi-a început exilul din limbă cu aproape un deceniu în urmă. La început fenomenul n-a primit atenţia care se cuvenea, dar, pe măsură ce-au trecut anii, oamenii au început să-şi dea seama că se întâmpla ceva neplăcut. Mai mult, unii au început să ducă dorul surghiunitului, să-i regrete izgonirea şi să comploteze pentru întoarcerea lui în sânul limbii. Pentru asta, însă, ei au avut de înfruntat fixaţia maniacală a chirurgilor gramaticali improvizaţi, care au văzut în genitiv o tumoare extirpabilă în regim de urgenţă. În concluzie, Radu Paraschivescu ne invită să reabilităm împreună genitivul. Să-l repunem şi să-l menţinem în circuit. Să-l păzim de cei care-l privesc chiorâş şi-l vor alungat din ograda limbii române. Fiindcă dacă n-o vom face, ne vom trezi într-o bună (de fapt, într-o proastă) zi că ne vom referi la lucrările lui Brâncuşi numindu-le „Masă tăcere”, „Poartă sărut” şi „Coloană infinit” în loc de „Masa tăcerii”, „Poarta sărutului” şi „Coloana infinitului”. Vom citi romanul „Neam Şoimăreşti” în loc de „Neamul Şoimăreştilor”. Ne vom abona la „Eveniment Zi” (sau Ziuă) în loc de „Evenimentul Zilei”. Şi va fi ridicol.


07 septembrie 2014

Furcile caudine. Limba română suportă, de-o bună bucată de vreme, asediul vorbitorilor neglijenţi, ignoranţi sau nedornici să se informeze. Sigur, grosul abaterilor e furnizat de greşelile gramaticale: dezacorduri, exprimări în anacolut, forme de plural inexistente, cuvinte stâlcite şi aşa mai departe. Expresia cu sens virusat despre care vorbim astăzi este „a trece prin furcile caudine". Aproape fără excepţie, vorbitorii pe care-i vedem şi-i auzim astăzi în spaţiul public conferă furcilor caudine sensul de „test”, „examen” „încercare”, „probă de mare dificultate”. Ceea ce ar fi adevărat doar dacă n-ar fi fals. „Furcile caudine” se referă la condiţiile umilitoare, înjositoare, greu de acceptat pe care învingătorul le impune învinsului în luptă, aşa cum s-a întâmplat într-o strâmtoare aflată la sud-est de Capua, mai precis la Caudium, unde romanii au fost învinşi de samniţi. Iar expresia corectă nu este „a trece PRIN”, ci „a trece PE SUB furcile caudine”.


31 august 2014

Radu Paraschivescu vă invită să participați la un joc care va dura doar câteva secunde. Mai precis, vă propune să descoperiți cinci greșeli pe care le-a strecurat cu bună știință în următoarea frază: „Editorul m-a întrebat ce caracter au aceste prevederi și m-a rugat să stau cu ochii ca pe butelie pe lipia pe care-o lăsase pe birou”. Nu ne îndoim că ați găsit fără mari eforturi greșelile, care de data asta nu se leagă de ortografie, de logica frazei sau de confuziile lexicale. Ele țin de modul cum accentuăm cuvintele, de felul cum apăsăm asupra altei silabe decât cea care ar trebui accentuată.


24 august 2014

E greu de crezut că un cuvânt compus din doar două litere, o amărâtă de prepoziție, în fond, poate fi folosit necorespunzător. Și totuși, așa stau lucrurile. Oricât ar părea de ciudat, bietul „pe”, căci despre el va fi vorba în „Pastila” de astăzi, se trezește întrebuințat în construcții și în formulări unde nu-i este locul. În mod normal, așa ceva n-ar trebui să se petreacă. „Pe” nu e genul de cuvânt care se pretează confuziilor și n-are nimic derutant sau complicat în alcătuire. Rostul lui ține în general de spațialitate, de amplasament, de loc, poziție sau cum vreți să-i spuneți: „Pune glastra pe bufet, te rog”. Sau „Cuvertura stă întinsă pe pat”. Sau „Sică a lăsat banii pe masă și-a plecat”.


17 august 2014

Simptomele patologice ale ameţelei produse prin întrebuinţarea nefirească a cuvintelor ni se înfăţişează treptat, după intensitatea îmbolnăvirii. Primul simptom este o cantitate nepotrivită a vorbelor în comparare cu spiritul căruia vor să-i servească de îmbrăcăminte. Una dintre cele mai frecvente situaţii de acest tip e cea a mesajelor care conţin cuvântul „faptul” fără să fie nevoie de el. Posturile de radio şi de televiziune produc fără încetare dovezi ale acestei forme de fetişism lexical. Rar trece o zi fără să auzi pe cineva abuzând de cuvântul în chestiune şi refuzând să accepte că propoziţia sau fraza sună mai bine în lipsa lui.


10 august 2014

Există oameni - destul de mulţi, din păcate - care folosesc dicţionarul doar proptindu-l în uşă când e curent şi bate vântul prin casă. Altminteri, acest obiect greu, pătrăţos şi incomod rămâne în general nefolosit. Într-un fel straniu, dicţionarul e genul de obiect care produce efecte şi când nu te-atingi de el. În acest caz, distanţa dintre ignorare şi ignoranţă se comprimă, iar căderea în ridicol a vorbitorului care nu crede în dicţionarism e însoţită de o bufnitură dizgraţioasă. Cu atât mai mult cu cât avem acum la dispoziţie şi variantele electronice de tip dexonline. Sunt mulți vorbitori care, în perfectă necunoştinţă de cauză, conferă vocabulei „şansă” conotaţii negative. Cine are curiozitatea de-a se uita în dicţionar descoperă că „şansă” înseamnă „circumstanţă favorabilă, posibilitate de succes, de reuşită; noroc”. Pe acelaşi palier al proastei întrebuinţări a cuvintelor se găsesc „datorită” şi „din cauza”, pe care teama de dicţionar a unora le face, în mod greşit, interşanjabile. Şi în acest caz lucrurile sunt (sau ar trebui să fie) limpezi. „Datorită” are o conotaţie pozitivă, „din cauza” are o conotaţie negativă.


03 august 2014

Pe patul de spital, Fănuş Neagu i-ar fi spus unui reporter venit să-i ia interviul de pe urmă: „Sunt bolnav, am neoplasm. Ai grijă să nu scrii pleonasm”. Au trecut mai bine de trei ani de când, „Dincolo de nisipuri”, „Îngerul (i-)a strigat” lui Fănuş Neagu, dar poanta a rămas până „Târziu, când zăpezile sunt albastre”, ca s-o guste „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe”, plus cel din „Cantonul părăsit”. Şi dacă tot am pomenit de pleonasm, tema „Pastilei” de astăzi, poate că n-ar fi rău să-l definim. Conform dexonline, pleonasmul este „o greşeală de exprimare constând în folosirea alăturată a unor cuvinte care repetă inutil aceeaşi idee”. Într-un pleonasm, există două tipuri de eroare: fie avem două cuvinte care înseamnă acelaşi lucru, fie avem două cuvinte dintre care unul îl înglobează şi-l subînţelege pe celălalt din punctul de vedere al sensului. Indiferent de situaţie, pleonasmul este o abatere şi, prin urmare, trebuie evitat.


27 iulie 2014

Radu Paraschivescu vorbea săptămâna trecută de influenţa puternică pe care-o exercită limba engleză asupra limbii române. Acest fapt se vede în achiziţia lexicală (îmbogăţirea vocabularului cu termeni preluaţi tale-quale din engleză), dar nu numai. Astăzi ne ocupăm de un derivat din acelaşi registru: cuvintele care, traduse prost de un vorbitor al englezei după ureche, obţin nemeritat cetăţenia limbii române şi ajung să fie folosite pe cât de intens, pe atât de impropriu. Aceste cuvinte se înrudesc într-o oarecare măsură cu „furculisioanele” coanei Chiriţa sau ale urmaşilor ei carpatini. Din păcate, faptul că nu sună caraghios ca „lingurision”, „furculision” sau „fripturision”, ci perfect normal, le asigură furişarea în lexic, unde tind să înlocuiască alte cuvinte şi să le preia sensul. Odată ajunse acolo, ele se confundă cu peisajul, îşi revendică dreptul la liberă existenţă şi pot fi scoase în afara legii doar cu mari eforturi.


20 iulie 2014

În ediția de astăzi a emisiunii, Radu Paraschivescu ne îndeamnă să luăm atitudine în faţa calchierilor sub care stă să sucombe biata limbă română. Fiindcă, lăsate de capul lor, aceste calchieri (de fapt, formule transpuse otova şi traduse literal din alte limbi) duc la o limbă română care-şi pierde busola, îşi diluează criteriile şi, nu în ultimul rând, îşi ciobeşte expresivitatea.


13 iulie 2014

Pe lista părţilor vătămate de unii vorbitori ai limbii române - neglijenţii sau ignoranţii - se găseşte şi numeralul „douăsprezece”. Dat la o parte cu sârguinţă, refuzat tot mai des în frazele noastre, „douăsprezece” pare pe punctul să abdice din postura de numeral care însoţeşte substantivele de genul feminin sau neutru. În locul lui se întinde, ca pecinginea, cuvântul „doisprezece”, un numeral a cărui arie de răspândire s-ar cuveni să fie doar masculinul. Mulţi vorbitori ai Românei aproximative şi-au simplificat existenţa anulând diferenţele de gen. E un principiu care s-ar putea să prindă pe ogorul corectitudinii politice, dar care produce pagube în ceea ce priveşte buna exprimare. Prin urmare, repuneţi-l în circuit pe „douăsprezece”, cu tot cu forma lui colocvială „douăşpe”. Daţi-i o şansă la viaţă. Nu-l abandonaţi. Folosiţi-l pe „doisprezece” pentru substantivele de genul masculin şi pe „douăsprezece” pentru cele de genul feminin sau neutru.


06 iulie 2014

Dacă țineți minte, spuneam, cu două-trei săptamâni în urmă, că există greșeli de exprimare provocate de dorința celui care emite mesajul de-a vorbi ales, îngrijit, chiar sofisticat. În aceste cazuri - dese și supărătoare - se aplică o vorbă pe care, altminteri, am destule motive s-o consider o inepție: mai binele e dușmanul binelui. Preocuparea pentru un discurs elegant duce la greșeli pe care le auzi si le vezi atât de des, încât de la un punct încolo nici nu le mai percepi ca atare. Ele pătrund în țesutul limbii, se oploșesc acolo și gata, pas de le mai scoate!


29 iunie 2014

Hazos cum îi e felul, românul își găsește timp să ironizeze uneori până și greșelile de exprimare, călcatul în străchinile limbii române, lufturile ortografice, semantice sau de altă natură. Una dintre ironiile respective e ascunsă în acest dialog din piață: „Dați-mi niște cartofi, va rog”. „De cât?” „Decât cartofi”. O altă ironie e astăzi titlu de publicație: „Decât O Revistă”, alias DOR, a fost botezată așa în semn de protest al redactorilor ei față de rezistența multor oameni la regulile exprimării corecte.


22 iunie 2014

Care e logica de fabricație pentru National Arena? Mai bine zis, există oare vreo logică? Puțin probabil. National Arena e doar un moft agramat. Formula altoiește două cuvinte românești pe tulpina limbii engleze, în care adjectivul stă înaintea substantivului. Pronunțarea sintagmei se face în cea mai curată limbă română. Nu se poate vorbi de o pronunțare în engleză, câtă vreme „național” e scris cu diacritice și rostit în consecință.


15 iunie 2014

Lipsa de stil a pătruns și în exprimarea curentă. Aici, ea îmbină snobismul cu o anume țopenie. Rezultatul e prețiozitatea, limbajul sclivisit până la nevroză, formularile țepene, din care firescul e alungat cu joarda. Superlativul țopeniei de limbaj apare însă când o formulare onestă e măturată de la locul ei de un cuvânt folosit aiurea. Aici intră în scena mult și greșit întrebuințatul verb „a servi”, pe care snobii și pompoșii îl iau drept substitut aristocratic al lui „a mânca” sau „a lua masa”.